Dezvoltări recente
Riscul unui conflict militar se intensifică în Nagorno-Karabah, regiunea de frontieră revendicată atât de Armenia, cât și de Azerbaidjan, din cauza eșecului eforturilor de mediere, a militarizării crescute și a încălcărilor frecvente ale încetării focului. La sfârșitul lunii septembrie 2020, au izbucnit lupte grele de-a lungul frontierei – cea mai gravă escaladare din 2016 încoace. Peste o mie de soldați și civili au fost uciși, iar alte sute au fost răniți de ambele părți. Armenia și Azerbaidjanul au respins inițial presiunea exercitată de Națiunile Unite și de țări precum Statele Unite și Rusia pentru a purta discuții și a pune capăt ostilităților, angajându-se, în schimb, să continue luptele. Tensiunile au escaladat și mai mult atunci când ambele părți au trecut de la bombardamentele transfrontaliere la utilizarea artileriei cu rază de acțiune mai lungă și a altor tipuri de armament greu. La începutul lunii octombrie 2020, Rusia a negociat o încetare a focului, care a eșuat; alte două încetări ale focului au fost negociate de Franța, în coordonare cu Rusia și Statele Unite, și apoi direct de Statele Unite. Aceste încetări ale focului s-au prăbușit, de asemenea, aproape imediat, deoarece luptele au continuat cu încălcări raportate atât de Armenia, cât și de Azerbaidjan.
Aceste ostilități recente urmează unei serii de atacuri transfrontaliere care au avut loc în timpul verii, inclusiv patru zile de ciocniri și bombardamente în iulie 2020, în care au fost uciși un general azer și aproape douăzeci de persoane.
Context
În anii 1920, guvernul sovietic a înființat Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah – unde 95 % din populație este de etnie armeană – în cadrul Azerbaidjanului. Sub guvernarea bolșevică, luptele dintre cele două țări au fost ținute sub control, dar, pe măsură ce Uniunea Sovietică a început să se prăbușească, la fel s-a întâmplat și cu controlul acesteia asupra Armeniei și Azerbaidjanului. În 1988, legislativul din Nagorno-Karabah a adoptat o rezoluție pentru a se alătura Armeniei, în ciuda situării legale a regiunii în interiorul granițelor Azerbaidjanului. Pe măsură ce Uniunea Sovietică se dizolva în 1991, regiunea autonomă și-a declarat oficial independența. A izbucnit un război între Armenia și Azerbaidjan din cauza regiunii, soldat cu aproximativ 30 000 de victime și sute de mii de refugiați. Până în 1993, Armenia controla Nagorno-Karabah și ocupa 20% din teritoriul azer învecinat. În 1994, Rusia a mediat o încetare a focului, care a rămas în vigoare de atunci.
Nagorno-Karabah a fost un conflict înghețat timp de mai bine de un deceniu, dar bombardamentele de artilerie și încăierările minore dintre trupele armene și azere au provocat sute de morți. La începutul lunii aprilie 2016 au avut loc cele mai intense lupte din 1994 încoace, soldate cu zeci de morți și peste trei sute de victime. După patru zile de lupte, cele două părți au anunțat că au convenit asupra unei noi încetări a focului. Cu toate acestea, o întrerupere a discuțiilor a fost urmată de încălcări repetate ale încetării focului, iar tensiunile au rămas ridicate.
Eforturile de negociere și mediere, conduse în principal de Grupul de la Minsk, nu au reușit să producă o soluție permanentă la conflict. Grupul de la Minsk, un efort de mediere condus de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a fost creat în 1994 pentru a aborda această dispută și este coprezidat de Statele Unite, Franța și Rusia. Copreședinții organizează summituri între liderii celor două țări și au întâlniri individuale. Grupul a reușit să negocieze cu succes încetări ale focului, dar problemele teritoriale rămân la fel de dificil de rezolvat ca întotdeauna. În octombrie 2017, președinții Armeniei și Azerbaidjanului s-au întâlnit la Geneva sub auspiciile Grupului de la Minsk, începând o serie de discuții privind o posibilă soluționare a conflictului. Cu toate acestea, discuțiile nu au produs încă rezultate concrete.
Pentru că forțele militare azere și cele de etnie armeană sunt poziționate aproape una de cealaltă și au o comunicare redusă sau chiar inexistentă, există un risc ridicat ca o acțiune militară involuntară să ducă la o escaladare a conflictului. Cele două părți au, de asemenea, interese politice interne care i-ar putea determina pe liderii lor respectivi să lanseze un atac.
Congrijorări
În lipsa unor eforturi de mediere reușite, încălcările încetării focului și tensiunile reînnoite amenință să reaprindă un conflict militar între țări și să destabilizeze regiunea Caucazului de Sud. Acest lucru ar putea, de asemenea, să perturbe exporturile de petrol și gaze din regiune, deoarece Azerbaidjanul, care produce aproximativ opt sute de mii de barili de petrol pe zi, este un exportator important de petrol și gaze către Asia Centrală și Europa. Rusia a promis că va apăra Armenia, Turcia s-a angajat să susțină Azerbaidjanul, iar Iranul are o minoritate azeră numeroasă, ceea ce ar putea escalada o criză și ar putea complica și mai mult eforturile de a asigura pacea în regiune.