I was about a month into raising a new border collie puppy, Alsea, when I came to an embarrassing realization: my dog had yet to meet a person who doesn’t look like me.
Citisem mai multe cărți despre creșterea unui câine și toate erau de acord cu cel puțin un lucru: socializarea adecvată a unui cățeluș, în special în perioada critică de la opt la 20 de săptămâni, înseamnă să-i fac cunoștință cu cât mai mulți oameni cu putință. Nu doar oameni, ci oameni diverși: oameni cu barbă și ochelari de soare; oameni care poartă fedoras și sombreros; oameni care fac jogging; oameni în costume de Halloween. Și, mai ales, oameni de diferite etnii. Dacă nu reușiți să faceți acest lucru, câinele dumneavoastră ar putea să latre în mod inexplicabil la oamenii care poartă pălării de paie sau ochelari de soare mari.
Acest accent pe socializare este un element important al unei noi abordări a creșterii câinelui modern. El evită vechile metode dominatoare, de tip Cesar Millan, care se bazau pe studii eronate privind presupusele ierarhii din haitele de lupi. Aceste metode aveau sens atunci când am crescut ultimul meu câine, Chica, la începutul anilor ’80. Am citit cărțile clasice orientate spre dominanță ale renumiților dresori din nordul statului New York, The Monks of New Skete, printre altele, pentru a o învăța că eu eram liderul haitei ei, chiar și atunci când acest lucru însemna corecții severe, cum ar fi scuturarea ei de gât. Chica era un câine bine crescut, dar se descuraja ușor atunci când încercam să o învăț ceva nou.
Nu vreau să sugerez că nu aveam o opțiune mai bună; exista atunci o mișcare în creștere pentru a-i învăța pe stăpânii de câini totul despre socializarea timpurie și despre valoarea dresajului bazat pe recompense, precum și o mulțime de dresori care foloseau doar întărirea pozitivă. Dar, în acele vremuri, abordarea făcea obiectul dezbaterilor și al batjocurii: maidanezii dresați cu recompense ar putea face ceea ce vrei dacă știu că ai un biscuit ascuns în palmă, dar altfel te-ar ignora. Mi-am învățat cu mândrie câinele dragostea dură.
De data aceasta, cu ajutorul unei noi clase de dresori și oameni de știință, mi-am schimbat complet metodele și am fost șocat să descopăr linii de produse în plină expansiune de puzzle-uri, jucării distractive, ateliere și resurse de „îmbogățire canină” disponibile pentru „părinții” moderni de câini, ceea ce a ajutat la creșterea industriei animalelor de companie din SUA la 86 de miliarde de dolari în vânzări anuale. Gulerele de sugrumare, gulerele cu șocuri, chiar și cuvântul „nu” sunt toate-pe-aproape-verboten. Este o nouă zi în dresajul câinilor.
Știința pe care se bazează aceste noi tehnici nu este tocmai nouă: este înrădăcinată în teoria învățării și în condiționarea operantă, care implică întărirea pozitivă (adăugarea de) sau negativă (retragerea). De asemenea, include și reversul: pedeapsa pozitivă sau negativă. O scurtă introducere: A mângâia un câine pe cap pentru că a adus ziarul este o întărire pozitivă, deoarece întreprinzi o acțiune (pozitivă) pentru a încuraja (întări) un comportament. Certarea unui câine pentru a opri un comportament nedorit este o pedeapsă pozitivă, deoarece este o acțiune pentru a descuraja un comportament. O zgardă de sugrumare a cărei tensiune este eliberată atunci când câinele încetează să mai tragă de ea este o întărire negativă, deoarece comportamentul dezirabil al câinelui (retragerea) duce la eliminarea unei consecințe nedorite. A-i lua unui câine frisbee-ul pentru că latră la el este o pedeapsă negativă, deoarece ați retras un stimul pentru a diminua un comportament nedorit.
Multe s-au schimbat în ceea ce privește modul în care este aplicată știința în prezent. Pe măsură ce dresajul canin a trecut de la vechiul model axat pe obediență, destinat câinilor de expoziție, la o abordare bazată mai mult pe relații, destinată câinilor de companie, dresorii au descoperit că utilizarea întăririi negative și a pedepsei pozitive încetinește, de fapt, progresul câinelui, deoarece îi dăunează încrederii acestuia și, mai ales, relației sale cu stăpânul. Câinii care primesc prea multe corecții – în special corecția fizică dură și mustrările răutăcioase „Câine rău!” – încep să se retragă de la a încerca lucruri noi.
Aceste noi metode sunt susținute de un număr tot mai mare de date științifice – și de o respingere a vechii gândiri, a lupilor (și a descendenților lor, câinii) ca fiind creaturi orientate spre dominanță. Originea așa-numitei „teorii alfa” provine de la un om de știință pe nume Rudolph Schenkel, care a efectuat un studiu asupra lupilor în 1947, în care animale din haite diferite au fost forțate să intre într-o incintă mică, fără nicio interacțiune prealabilă. Acestea s-au luptat, în mod natural, ceea ce Schenkel a interpretat în mod greșit ca fiind o luptă pentru dominație. Realitatea, Schenkel a fost nevoit să recunoască mai târziu, a fost că lupii erau stresați, nu se luptau pentru statutul de alfa.
Un studiu din Portugalia publicat în toamna anului trecut în baza de date digitală pre-print BioRxiv (ceea ce înseamnă că nu este încă revizuit de colegi) a evaluat zeci de câini selectați din școli care fie au folosit coliere cu șocuri, corecții în lesă și alte tehnici aversive, fie nu au făcut-o – rămânând în întregime sau aproape în întregime la utilizarea întăririi pozitive (dulciuri) pentru a obține comportamentul dorit. Câinii din școlile pozitive au performat în mod universal mai bine la sarcinile pe care cercetătorii le-au pus în fața lor, iar câinii din școlile aversive au manifestat considerabil mai mult stres, atât în moduri observabile – linsul, bâlbâiala, mersul pe jos, scâncetele – cât și în nivelurile de cortizol măsurate în tampoane de salivă.
Aceste noi descoperiri sunt deosebit de relevante în acest an. Adopția de câini în era COVID-19 a explodat, probabil pentru că americanii izolați sunt din nou în căutare de companie și pentru că lucrul de acasă face ca măcar ideea de a crește un cățel să fie fezabilă. Înainte de pandemie, tinerii locuitori ai orașelor au fost cei care au condus boom-ul cererii și ofertei de dresori de câini care folosesc metode pozitive, precum și o explozie a proliferării dresorilor profesioniști din întreaga lume. Adesea pentru că au amânat sau au decis să nu aibă copii, milenialii și generația Z cheltuiesc sume fabuloase de bani pe animale de companie: jucării, mâncare, puzzle-uri, hamuri de lux, veste de ploaie, veste de salvare și dresaj. Iar acești dresori profesioniști, de la organizația Guide Dogs for the Blind până la renumita dresoare Denise Fenzi, au format o legiune de experimentatori. Ei raportează în mod universal că, cu cât folosesc mai puțină negativitate în dresaj, cu atât mai repede învață câinii lor.
În ultimii 15 ani, dresorii de la Guide Dogs for the Blind, care dresează câini pentru a fi ajutoare pentru persoanele cu deficiențe de vedere, au stins aproape toate tehnicile negative de dresaj și cu rezultate dramatice. În prezent, un câine nou poate fi gata să-și ghideze stăpânul în jumătate din timpul de care avea nevoie odinioară, iar aceștia pot rămâne alături de un stăpân timp de un an sau doi în plus, pentru că sunt mult mai puțin stresați de această muncă, spune Susan Armstrong, vicepreședintele pentru clienți, dresaj și operațiuni veterinare al organizației. Chiar și câinii care adulmecă bombe și câinii militari au parte de mai multă întărire pozitivă, motiv pentru care s-ar putea să fi observat că, chiar și în cele mai serioase medii (cum ar fi aeroporturile), câinii de serviciu par să se bucure mai mult decât în trecut de munca lor. „Nu cred că vă imaginați acest lucru”, spune Armstrong. „Acești câini adoră să lucreze. Le place să primească recompense pentru un comportament bun. Este ceva serios, dar poate fi distractiv.”
Susan Friedman, profesor de psihologie la Universitatea de Stat din Utah, a intrat în lumea dresajului canin după o carieră de 20 de ani în domeniul educației speciale, domeniu în care are un doctorat. La sfârșitul anilor 1990, a adoptat un papagal și a fost șocată să descopere că majoritatea sfaturilor disponibile pe care le-a găsit despre creșterea unei păsări bine educate implicau doar corecții dure: Dacă mușcă, aruncați brusc pasărea pe podea. Dacă face prea mult zgomot, înfășurați cușca în întuneric total. Dacă încearcă să scape, tăiați-i penele de zbor. Friedman și-a aplicat propriile cercetări și experiențe la dresajul papagalilor și a descoperit că totul se reduce la comportament. „Nicio specie de pe planetă nu se comportă fără motiv”, spune ea. „Care este funcția unui papagal care te mușcă de mână? De ce ar putea un copil să se arunce în jos la raionul de jucării? Care este scopul comportamentului și cum deschide mediul către recompense și, de asemenea, către stimuli aversivi?”
Principalele articole ale lui Friedman despre dresajul animalelor cu întărire pozitivă au întâlnit un public sceptic la începutul anilor ’80. Acum, mulțumită a ceea ce ea numește „un val de teren din partea dresorilor de animale” recent preocupați de etica creșterii animalelor, Friedman este chemată să dea consultații la grădini zoologice și acvarii din întreaga lume. Ea pune accentul pe înțelegerea modului în care o analiză mai bună a nevoilor unui animal ar putea ajuta dresorii să îl pedepsească mai puțin. Anul trecut, ea a realizat un poster numit „foaia de parcurs a ierarhiei”, conceput pentru a-i ajuta pe proprietari să identifice cauzele și condițiile care stau la baza comportamentului și să abordeze factorii de influență cei mai probabili – boala, de exemplu – înainte de a trece la alte ipoteze. Aceasta nu înseamnă că dresorii de câini de modă veche ar putea ignora o boală, dar ar putea fi prea rapizi să treacă la pedeapsă înainte de a lua în considerare cauzele comportamentului nedorit care ar putea fi abordate cu tehnici mai puțin invazive.
Domeniul se schimbă rapid, spune Friedman. Chiar și în ultimul an, dresorii au descoperit noi modalități de a înlocui o tehnică aversivă cu un câștig: dacă un câine zgârie (în loc să stea politicos) la ușă pentru a fi lăsat să iasă, mulți dresori i-ar fi sfătuit în ultimii ani pe stăpâni să ignore zgârierea pentru a nu recompensa comportamentul. Ei ar fi sperat la „extincție”, ca în cele din urmă câinele să înceteze să mai facă lucrul rău care nu duce la nicio recompensă. Dar aceasta este o abordare inerent negativă. Dar dacă ar putea fi înlocuită cu ceva pozitiv? Acum, majoritatea dresorilor ar recomanda redirecționarea câinelui care se scarpină către un comportament mai bun, un „vino” sau un „stai”, recompensat cu o recompensă. Comportamentul rău nu numai că dispare, dar câinele învață în același timp un comportament mai bun.
Dezbaterea nu este în întregime înăbușită. Mark Hines, un dresor al companiei de produse pentru animale de companie Kong, care lucrează cu câini din întreaga țară, spune că, deși întărirea pozitivă îi ajută cu siguranță pe câini să dobândească cunoștințe în cel mai rapid ritm, există încă un sentiment în rândul dresorilor de câini militari și de poliție că este necesară o anumită corecție pentru ca un animal să fie pregătit pentru serviciu. „Corecțiile în lesă și colierele de prindere au și ele o bază științifică”, spune Hines. „Pedeapsa pozitivă face parte din știință.”
Cheia, spune Hines, este evitarea tipurilor dure și inutile de pedeapsă pozitivă, pentru a nu deteriora relația dintre îngrijitor și câine. Câinii prea des mustrați vor restrânge în mod constant gama de lucruri pe care le încearcă, pentru că se gândesc că în mod natural acest lucru ar putea reduce șansele de a fi certat.
Câinii Cesar Millans din lume nu dispar. Dar tabăra cu totul sau în mare parte pozitivă crește mai repede. Sute de dresori participă la „Clicker Expos”, un eveniment anual organizat în diferite orașe de una dintre cele mai importante instituții de dresaj canin bazate pe pozitivitate din lume, Academia Karen Pryor din Waltham, Mass. Iar Fenzi, un alt unul dintre cei mai de succes dresori din lume, își predă tehnicile de întărire pozitivă online la nu mai puțin de 10.000 de cursanți în fiecare semestru.
În timp ce există unele discuții persistente despre cât de multă pozitivitate vs. negativitate trebuie introdusă într-un regim de dresaj, există aproape zero dezbateri despre ceea ce poate fi cea mai importantă componentă a creșterii unui nou câine: socializarea. Cei mai mulți dresori îi învață acum pe proprietarii de câini despre perioada cuprinsă între opt și 20 de săptămâni, în care este vital să se prezinte un câine la tot felul de imagini și sunete pe care le-ar putea întâlni mai târziu în viață. Majoritatea comportamentelor „rele” sunt, de fapt, produsul unei slabe socializări timpurii. Timp de două luni, am dus-o pe Alsea la „puppy socials” săptămânale la Portland’s Doggy Business, unde îngrijitori experimentați monitorizează cățeii în timp ce interacționează și se joacă unii cu alții într-o cameră de joacă plină de scări, cercuri Hula Hoop și căsuțe de joacă pentru copii, suprafețe ciudate pe care altfel ar putea dezvolta teamă să le întâlnească. Astfel de cursuri nu existau până acum câțiva ani.
Am dus-o și pe Alsea la cursuri de dresaj canin, la o altă companie, Wonder Puppy. La prima sesiune, antrenoarea Kira Moyer le-a reamintit elevilor săi umani că cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem pentru câinii noștri este susținerea, care se bazează, de asemenea, pe o apreciere reînnoită a științei. În loc să vă corectați câinele pentru că se plânge, de exemplu, opriți-vă pentru un moment și gândiți-vă de ce se întâmplă asta? Ce își dorește? Puteți să le oferiți asta sau să le oferiți o oportunitate de a câștiga lucrul pe care îl doresc și, în același timp, să învețe un comportament bun?
Îmbogățirea este un alt domeniu în plină expansiune în lumea dresajului canin. Nu am hrănit-o pe Alsea dintr-un castron obișnuit pentru câini în primele șase luni în care a stat cu mine, deoarece a fost mult mai stimulativ din punct de vedere mental pentru ea să mănânce dintr-un puzzle alimentar, un dispozitiv care face ca animalul să fie puțin mai provocator pentru a dobândi micul dejun. Acestea pot fi la fel de simple ca o farfurie rotundă de plastic cu crochete împrăștiate între un set de crestături care trebuie parcurse, sau la fel de complexe ca suita de puzzle-uri dezvoltate de antreprenorul suedez Nina Ottosson. La cel mai înalt nivel, un câine ar putea fi nevoit să mute un bloc, să întoarcă capacul în sus, să înlăture o barieră sau să învârtă o roată pentru a câștiga mâncare. O altă sursă comună a ceea ce considerăm a fi un comportament „rău” la câini este, de fapt, doar o expresie a plictiselii, a unui câine care are nevoie de un loc de muncă și a decis să își ofere unul: săpând în gunoi, lătrând la poștaș. Puzzle-urile alimentare fac din ora cinei o muncă. Când Ottosson a început, „mi se spunea „doamna nebună a câinilor”. Nimeni nu credea că câinii ar mânca mâncare dintr-un puzzle”, spune ea. „Astăzi, nimeni nu-mi mai spune așa.”
Când Alsea avea 4 luni (acum are 12 luni), am călătorit la sud de Portland, în Willamette Valley din Oregon, pentru a-i face cunoștință cu Ian Caldicott, un fermier care învață câinii și conductorii să păzească oile. Mai întâi am urmărit-o pe una dintre elevele sale lucrând cu propriul câine. Pe măsură ce border collie-ul făcea greșeli, tensiunea din vocea stăpânei sale creștea, iar corecțiile ei deveneau din ce în ce mai dure. „Întoarce-te cu spatele și ascultă”, mi-a spus Caldicott. „Poți auzi panica din vocea ei care se strecoară.”
Câinii sunt inteligenți și pot citi această nesiguranță. Îi face să își pună la îndoială încrederea în stăpân și, în unele cazuri, să decidă că știu mai bine. Creșterea unui câine ciobănesc bun constă în construirea încrederii între câine și îngrijitor, spune Caldicott. Acest lucru necesită unele corecții – un „Hei!” când câinele merge la stânga în loc de dreapta, uneori – dar ceea ce este cel mai important este încrederea, atât în câine, cât și în îngrijitor. Pe vremuri, câinii ciobănești erau învățați stânga și dreapta prin constrângere fizică. Acum, li se oferă doar suficientă îndrumare pentru a-și da seama singuri care este calea cea bună. „Încercăm să obținem un animal care să gândească singur. Un câine de turmă bun crede că știe mai bine decât tine. Treaba ta este să îl înveți că merită să te asculte”, spune Caldicott. „Cei care se nasc crezând că sunt regele universului, tot ce trebuie să faci este să nu le iei asta.”
Update, 27 octombrie: Acest articol a fost actualizat pentru a reflecta mai clar abordarea lui Susan Friedman în ceea ce privește dresajul animalelor.
Contactați-ne la [email protected].
.